48 de ore în București: ce să faci, mănânci și vizitezi?
Înainte să trecem la subiect, trebuie să te prevenim asupra unui fapt: 48 de ore nu e un timp suficient pentru a explora un oraș precum Bucureștiul. Și asta nu este doar impresia noastră, a localnicilor, ci și a clienților New Era Hotel – care s-au mai întors pentru a termina de descoperit orașul.
Dar nu trebuie să îți faci griji! Am pregătit în continuare un itinerar pentru două zile în București, cu recomandări de obiective turistice, restaurante și cafenele – iar dacă stai mai mult de 48 de ore, poți parcurge aceeași pași, având timp pentru mai multe opriri.
Hai să trecem la atracțiile și delicatesele pe care Bucureștiul le are de oferit!
Ziua 1
Dimineață
Începe-ți ziua cu un mic dejun „de casă” la New Era Hotel, alături de cafea premium proaspătă, o selecție variată de ceaiuri și fructe delicioase din piețele locale! Acum că ai bateriile încărcate, ești gata să descoperi orașul!
Prima destinație: Palatul Parlamentului – obiectiv fără de care turul orașului nu ar fi complet. La ordinul lui Nicolae Ceaușescu a fost ridicată „Casa Poporului”, cea mai grea clădire din lume (cântărind 4,098,500,000 kilograme) și a doua cea mai mare clădire administrativă din lume (după Pentagon).
Recomandarea noastră este să îți rezervi un tur din timp, deoarece Camera Deputaților îngreunează vizitele în unele zile. În plus, ai grijă să incluzi și turul subteran – nu îți vom dezvălui de ce, dar ne vei mulțumi pentru sfat și pentru că nu am ruinat surpriza 🙂
Iar dacă ești un fan înrăit al artei, probabil te vei bucura să afli că Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) se află chiar în incinta palatului! Poți consulta site-ul lor pentru a afla ce expoziții temporare vor fi disponibile în timpul vizitei tale – aceasta pe lângă expoziția permanentă a muzeului.
În plus, Palatul Parlamentului se află la numai 15 minute de mers de New Era Hotel, așa că nu e nevoie să te complici cu taxiul.
Prânz
Este binecunoscut faptul că istoria și arta cresc pofta de mâncare! Așa că te poți întoarce în Centrul Vechi pentru o masă de prânz consistentă la Caru’ cu Bere.
Unul dintre cele mai vechi restaurante și fabrici de bere din oraș, preparatele tradiționale, atmosfera și băuturile proprii atrag deopotrivă turiști și localnici. Ah, la care adăugăm și faptul că localul este situat într-o clădire clasificată drept monument istoric, având o arhitectură neogotică. Cu alte cuvinte, poți prânzi aici:
By © Octav Vladu / www.flickr.com/photos/83205120@N07 / CC-BY-SA-2.0, CC BY-SA 2.0, Link
Recomandarea noastră: încearcă supa de fasole servită în pâine sau micii, alături de bere făcută în casă și un shot de vișinată la final.
Caru’ cu Bere este „vecinul” nostru, fiind situat chiar pe o stradă adiacentă cu New Era Hotel. Așa că dacă simți că ai înfulecat prea mult (știm, e greu să te abții când mâncarea e atât de bună!), te poți întoarce în camera ta confortabilă pentru o siesta de prânz!
După-amiază
După un prânz sățios, o plimbare prin Grădinile Cișmigiu îți va face numai bine – și dacă vrei să cuprinzi încă și mai bine peisajele parcului, poți închiria o bicicletă! De la aleile splendide, podurile pitorești, spațiile destinate păunilor sau zona în care localnicii joacă șah la mese de piatră, vei găsi cu siguranță unghiuri perfecte pentru feedul tău de Instagram!
(În plus, dacă faci poze pentru social media, un blog sau doar pentru colecția personală, am scris un articol despre încă 5 locuri Instagramabile din București, care te poate ajuta!)
By Gabriel from Bucharest, Romania – Cişmigiu Gardens, CC BY 2.0, Link
Mai mult, poți „îndulci” plimbarea cu o înghețată sau vată pe băț, iar, dacă vremea se prezintă răcoroasă, te poți încălzi cu o cană de vin fiert – toate acestea pe malul lacului! Că veni vorba de lac, vara te poți plimba pe el cu braca, iar iarna poți patina în locul acestuia pe patinoarul dedicat!
Pe drumul de întoarcere, poți încerca o altă delicatesă a orașului: cafeaua de specialitate (știai că Bucureștiul devine rapid un oraș al cafelei de specialitate de renume mondial?). Așa că poți bea o cafea pe gustul tău la Origo sau Beans & Dots în drumul tău spre Centrul Vechi!
Seara
O seară de neuitat în București cere să fie petrecută în inima orașului, chiar în Centrul Vechi (unde se află și New Era Hotel). Aici vei găsi baruri cu cocktailuri de top, „tapas restaurants”, fast fooduri, puburi și cluburi!
Poți începe seara cu o gustare la Corks, un wine bar primitor, unde poți degusta câteva vinuri românești de excepție sau cu un burger delicios la Les Bourgeois.
În ceea ce privește cluburile, Centrul Vechi nu duce lipsă deloc și împacă toate preferințele: Bordello’s, Mojo și The Drunken Lords sunt doar câteva dintre cele mai populare opțiuni!
Ziua 2
Dimineață și prânz
Oricând te-ai trezi, să știi că te așteaptă un mic dejun splendid, alături de o ceașcă de ceai sau cafea. Gata de acțiune? Hai să începem ceva mai ușor azi.
Centrul Vechi cuprinde o plenitudine de atracții incredibile pe care le poți rata cu ușurință dacă nu ești familiarizat cu locul. Spre exemplu, Biserica Stavropoleos a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și continuă să fie unul dintre reperele orașului.
By fusion-of-horizons – stavropoleos, CC BY 2.0, Link
Un alt exemplu îl reprezintă Curtea Veche, construită în secolul al XV-lea de către Vlad Țepeș – aici îți recomandăm mai degrabă să admiri Biserica Sfântul Anton, deoarece ruinele cetății sunt în renovare din 2019 și nu pot fi vizitate momentan.
By Nicubunu – Own work, CC BY-SA 3.0 ro, Link
Cărturești Carusel nu încetează să apară în destinațiile pe care trebuie să le vizitezi în oraș și pe bună dreptate: este într-adevăr una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume. Nu ne crezi? Iată numai o parte din bibliotecă – și ține minte că și exteriorul este pe măsură!
View this post on Instagram
Chiar în zonă vei găsi și Hanu’ lui Manuc, cel mai vechi han din București care încă există. Acesta găzduiește restaurantul responsabil pentru cei mai buni mici din oraș! Poți face o oprire pe aici pentru a vizita hanul sau a încerca restaurantul – alegerea îți aparține.
Adevărul este că ai putea petrece zile întregi explorând Centrul Vechi fără a te plictisi de el (subiect despre care vom scrie cât de curând un alt articol), însă îți recomandăm să te plimbi și prin alte părți ale orașului pentru restul zilei.
După-amiază
Pe cât de neobișnuită va părea următoarea destinație, pe atât de interesantă o vei găsi când o vei vizita: Cimitirul Bellu. Pe de o parte, cele peste 300 de monumente istorice și mormintele unora dintre cele mai importante personalități românești, pe de alta, fac din Cimitirul Bellu zona din țară cu cea mai mare densitate din punct de vedere cultural și istoric.
View this post on Instagram
Aurel Vlaicu, Mihai Eminescu, Maria Tănase, Ion Luca Caragiale, Familia Cantacuzino… acestea sunt doar o parte dintre numele mari pe care le vei găsi în cele 28 de hectare ale cimitirului. Dacă vrei, poți vizita doar câteva dintre monumentele celebre (ghidându-te după hărțile publice sau întrebând de personalul „muzeului”) sau te poți aventura chiar într-o experiență de tip „treasure hunt” (pentru mai multe detalii, descarcă aplicația Questo).
Dacă vrei să schimbi rapid peisajul (sau ai văzut vreo fantomă :), poți trece foarte ușor în Parcul Tineretului, pentru o plimbare în aer liber! Atât la drumul de dus, cât și la cel de întors, poți lua metroul pentru a evita traficul de la suprafață (stația de la Unirii e la doar 4 minute de mers pe jos de New Era Hotel).
By Mihai Petre – Own work, CC BY-SA 3.0, Link
Seara
Încheie ziua cu o cină pe care o vei ține minte! Lacrimi și Sfinți (care poartă numele cărții lui Emil Cioran), vecinul nostru din Centrul Vechi de pe Strada Șepcari este, probabil, restaurantul care comunică cel mai bine particularitățile gastronomiei românești prin preparatele servite.
Proprietarul este Mircea Dinescu, persoană publică și poet care are o mare pasiune pentru mâncare: acesta reinterpretează rețete vechi de 100 de ani, conferindu-le în același timp și o notă modernă.
Recomandare: Lacrimi și Sfinți are o selecție impresionantă de vinuri – unele dintre ele provenind chiar din propriile vii din sudul țării. Dacă totuși nu știi ce să alegi, probabil te vei bucura să afli că am scris un articol și despre cele mai bune vinuri românești.
Pregătit pentru încă o noapte de party? Întreabă personalul nostru de la recepție pentru mai multe recomandări de localuri care să se potrivească cu gusturile tale muzicale și sociale!
Sau întoarce-te în patul comod din camera ta!
Cu siguranță două zile nu îți vor ajunge să vezi, guști și să explorezi tot ce are orașul de oferit. Însă suntem siguri că te vei întoarce, precum fac majoritatea clienților noștri după prima vizită.
Așa că rezervă-ți prima, a doua sau a suta (după caz) călătorie aici: https://www.newerahotel.ro/ (pentru cel mai bun preț)!