Cum ne așteptăm vizitatorii? În siguranță, bineînțeles
Datorită măsurilor de protecție impuse de autorități și implementate de populație, ritmul cazurilor de COVID-19 intră pe un trend descrescător. Multe afaceri și-au reluat activitatea, printre care și New Era Hotel.
Este adevărat că unele lucruri s-au schimbat, însă facem tot posibilul pentru ca tu să te simți la fel de bine la New Era Hotel, știind că ești în deplină siguranță și că te poți bucura de toate serviciile noastre exact ca înainte!
Mai jos îți prezentăm măsurile de siguranță pe care le desfășuram atât înainte, cât și după direcțiile impuse de către autorități.
Într-adevăr, igiena și sanitizarea au devenit aspecte mult mai vizibile în ultima vreme, însă este bine să știi că hotelurile aveau planuri și norme de igienizare a spațiului și înainte de criză. Desigur, și la New Era Hotel personalul dedicat se asigură de respectarea celor mai stricte norme de igienă a spațiilor de cazare, zonelor de restaurant, a zonelor publice, dar și zonelor dedicate personalului.
Datorită pandemiei, multe hoteluri și-au revizuit și adaptat procedurile de lucru pentru prevenirea și minimizarea riscurilor. Noi, împreună cu furnizorul nostru de soluții de igienă, Ecolab, am îmbunătățit planul de igienă și curățenie și l-am adaptat nevoilor actuale. Asta înseamnă că, prin traininguri specifice și prin intermediul graficelor de perete, îți putem asigura ție, oaspetele, un service de calitate și confort!
Spre exemplu, curățenia de rutină a camerelor se face doar în lipsa oaspeților, pentru evitarea interacțiunii; în plus, se pune accent pe dezinfectarea cu soluții Virucid în special a zonelor frecvente de contact: clanțe, întrerupătoare, telefoane, telecomenzi, seif, robineți de baie și alte mânere sau zone cu risc major de contaminare. Bineînțeles, dacă oaspeții folosesc sistemul “Do not disturb”, personalul nostru respectă cu strictețe confidențialitatea și restricția de a intra în cameră.
Pentru zona de restaurant, pe lângă respectarea normelor de igienă generale, blaturile meselor, tejghelelor, dar și zona de bufet se dezinfectează corespunzător după folosirea de către fiecare oaspete. Mai mult, așezarea mobilierului a fost reorganizată, astfel încât să se păstreze distanța minimă de 1,5 m între mese.
Personalul New Era Hotel este constant instruit în vederea respectării precise a normelor de siguranță, fiind totodată evaluat la intrarea în fiecare tură. Purtarea mănușilor și a măștilor este obligatorie atât în desfășurarea activității, cât și la interacțiunea cu oaspeții ori colegii.
Nu în ultimul rând, cartelele de acces în cameră sunt igienizate înainte de fiecare cazare și după fiecare oaspete. În același timp, spațiile publice, precum balustrade, clanțe, butoanele de la ascensor, cât și a desk-ului de recepție, sunt igienizate regulat.
Situația COVID-19 a avut cu siguranță un impact simțitor asupra călătoriilor și business-urilor din domeniu, însă am tratat-o ca pe o provocare și oportunitate de dezvoltare din procesul nostru de creștere continuă. În încheiere vrem să îți spunem că suntem fericiți să te revedem când vei veni în București și că poți lăsa confortul și siguranța în seama noastră, liniștit! 🙂
Vizitează-ne și pe Facebook sau Instagram:
https://www.facebook.com/newerahotelbucharest/
https://www.instagram.com/newerahotel/