Cum să te răsfeţi în propria bucătărie ca la New Era Hotel
Ştim cu toţii cât de dificilă este această perioadă din viaţa noastră, când tot ritmul ni s-a schimbat şi ceea ce făceam cu ușurință în trecut acum pare aproape imposibil, dar acest lucru nu ne poate împiedica să ne bucurăm de viaţă şi să fim creativi chiar în propriile noastre case.
Astfel, vă propunem trei reţete delicioase, pe care noi le pregătim pentru clienţii New Era Hotel la micul dejun şi care vă vor răsfăţa papilele cu gustul savuros pe care îl au.
Quiche cu legume și mezeluri
Știți gustul acela desăvârșit al alimentelor locale? Ei bine, această rețetă le va pune la încercare, așa că îți recomandăm să apelezi la o piață locală pentru ingrediente – de asemenea, bucătăria New Era Hotel este aprovizionată doar de la producători locali.
Pentru pregătirea acestui preparat este nevoie de 100g ardei gras roşu, 100g ardei gras galben, 100g de ciuperci, 100g de dovlecel, 200g de mezeluri (poate fi șuncă de praga, salam sau bacon), 100g de cașcaval, 8 ouă întregi, 3 linguri de făină, praf de copt, sare şi piper.
Se toacă toate ingredientele mărunt și se pun într-un bol, unde sunt amestecate cu ouăle, făina, praful de copt. Sarea și piperul se vor folosi după gust.
După ce întreaga compoziţie a fost amestecată, se pune la copt în diferite forme, cum ar fi o tavă pentru brioşe sau o formă pentru chec şi se bagă la cuptor timp de 45min, la o temperatură de 180-200 de grade celsius.
La final se aşază pe farfurie şi se asezoneză cu legume şi alte mezeluri, în funcţie de dorinţele fiecăruia.
Tartă cu spanac și brânză dulce
Această reţetă simplă şi gustoasă vă poate face dimineţile mult mai plăcute când îi veţi simţi mirosul îmbietor ce vine dinspre cuptor.
Pentru aluat aveţi nevoie de 300g de făină, 130g de unt, 1 gălbenuş de ou, un praf sare şi 30ml de apă călduță.
Se frământă aluatul din făină, unt ,ou, sare şi apă până cănd devine omogen. Aluatul trebuie să fie moale şi se lasă de-o parte până când umplutura va fi gata.
Conţinut umplutură: 100g brânză dulce, 200g spanac proaspăt sau congelat, 100g cașcaval, 5 ouă întregi, 1 legătură de mărar, sare şi piper.
Într-un bol se amestecă brânza dulce cu spanacul, caşcavalul ras, ouăle şi mărarul, iar după gust se va adăuga sarea și piperul.
Se întinde aluatul pe o planşă de lucru până când se formează o foaie subţire, care mai apoi se pune într-o tavă, unsă în prealabil cu ulei şi tapetată cu făină. Apoi se aşează umplutura, pe toată suprafaţa aluatului şi se bagă la cuptor pentru aproximativ 30min, la 180 grade celsius.
Când este gata, tarta se feliază şi se pune în farfurii alături de legume sau brânzeturi şi se savurează împreună cu cei dragi. Pentru un plus de inspirație, puteți vedea mai jos cum facem platingul la New Era Hotel:
Tiramisu (fără ou) cu dulceaţă de afine
Cum orice prăjitură bună aduce garantat zâmbetul pe buzele celor care o gustă, vă propunem o reţetă uşoară de tiramisu, care va bucura cu siguranţă întreaga familie, așa cum se bucură de altfel clienții New Era Hotel.
Pentru prepararea acesteia aveţi nevoie de 250g de mascarpone, 250ml de frișcă lichidă, 3 linguri de zahăr, 400g de pişcoturi, 1-2 ceşti de cafea, dulceaţă de afine şi 30g de cacao.
Într-un bol se mixează frişca cu zahărul până când frişca se întăreşte, după care se adaugă mascarpone, în timp ce compoziţia se amestecă cu paleta şi totul devine o cremă fină.
Unul câte unul, pişcoturile sunt băgate în cafea, după care sunt aşezate în diverse forme (în pahar, pe tavă sau platou), apoi se ornează cu cremă și dulceaţă, iar la final se poate presăra cacao pe deasupra.
Vă invităm să vă exersați iscusința și ingeniozitatea în bucătărie cu aceste gustări delicioase, alături de un tur pe site-ul nostru, care vă vor purta cu gândul într-o dimineață luminoasă și energică la New Era Hotel!